Pustai câștigă, dar își laudă adversarii:** „Parcă și campionatul e mai atractiv de când și-a revenit Dinamo”. Cum explică victoria și ce spune de șansele la Europa

Redactor:
Robert ZANFIR
Pustai câștigă, dar își laudă adversarii:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pustai aduce prima victorie a Pandurilor cu Dinamo, pe teren propriu. Antrenorul a declarat după meci că victoria este foarte importantă, dar că jucătorii lui trebuie să rămână realiști. „E bine că Dinamo și-a revenit, parcă și campionatul e mai atractiv”

„Sunt trei puncte, trebuie să fim realiști. Grupul a făcut diferența. Trebuie să rămânem cu piciorele pe pământ. Trebuie să continuăm, mai sunt șapte meciuri. Dinamo și-a mai revenit, parcă și campionatul este mai atractiv de la revenirea lor. Dinamo este o echipă mare, care trebuie să se bata mereu pentru cupele europene”, a declarat Pustai la Digi Sport.

Pustai, despre șansele la Europa:

„Era foarte important să închidem benzile. Le-am spus băieților că este foarte important să le blocăm centrările, să fim agresivi și să interceptăm mingea în zona centrală. Noi rămânem singurii noștri adversari. Trebuie să ne păstrăm echilibrul. Cel mai mult învățăm din înfrângeri, dar aș prefera să nu mai învățam mult. Suntem un club mic și trebuie să îmbinăm performanțele cu afacerile. Deci trebuie să ne gândim și pe cine să vindem și când„, a mai spus antrenorul Pandurilor

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×